O femeie din judeţul Arad este cercetată penal după ce a încercat să vândă, cu 300 de euro, un pistol din categoria armelor letale, postând un anunţ pe reţele de socializare.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, femeia este din oraşul Pecica, are 35 de ani, iar anunţul a fost descoperit de poliţişti, care au ridicat arma de acasă de la aceasta.
„Este cercetată pentru că ar fi postat pe o reţea de socializare faptul că deţine un pistol din categoria armelor letale supuse autorizării, cu scopul de a-l vinde, pentru aproximativ 300 de euro. Femeia a fost depistată în flagrant delict, în timp ce încerca să comercializeze arma”, a transmis IPJ Arad.
Femeia este cercetată pentru infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.
