O elevă din Arad, victima unui accident de circulație, are nevoie de ajutor financiar pentru o intervenție chirurgicală în străinătate, costul fiind estimat la 80.000 de euro.
Sara Maria Sărac, elevă în clasa a V-a la Liceul Național de Informatică din Arad a fost victima unui accident de circulație în luna august.
A fost transportată de urgență la cu elicopterul SMURD și a fost supusă unor intervenții chirurgicale complexe care au durat 10 ore.
Pentru a putea fi transferată la un spital din străinătate, unde ar urma să beneficieze de intervențiile chirurgicale care se impugn, este necesară suma de 80.000 de euro.
Colegii de serviciu ai mamei Sarei fac un apel la cei care doresc să sprijine financiar tratamentul necesar.
„Serviciul de Ambulanță Județean Arad este alături de colega noastră, asistent medical Sărăc Maria, într-un moment de adâncă încercare. Fiica sa, Sara Maria, a fost victimă unui grav accident rutier, iar astăzi noi cerem ajutorul comunității pentru a o sprijini să poată urma tratamentele medicale necesare în străinătate. Facem un apel către toți cei care pot ajuta: orice gest sau distribuire a acestui mesaj îi poate oferi Sarei o șansă la viitor.”, este apelul lansat de cei de la Serviciul de Ambulanță Județean Arad.

