Ziarul electronic al arădenilor

Nicolae Ciucă: Şi anul viitor vom apărea mai puţin la televizor

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că şi anul viitor, la fel ca anul acesta, membrii Cabinetului vor ‘apărea mai puţin la televizor’, iar timpul va fi alocat „pentru mai multă muncă la nivelul Guvernului“.

„Am vorbit puţin şi de mai multe ori am avut această discuţie, că am preferat să nu apărem atât de mult la televizor. Vreau să vă spun că toată această abordare a fost în favoarea alocării timpului pentru mai multă activitate, pentru mai multă coordonare, pentru mai multă consultare, pentru mai mult dialog cu partenerii sociali şi cu societatea civilă şi, desigur, mai multă muncă la nivelul Guvernului.

Consider că aşa este onest faţă de oameni, să le spunem întotdeauna adevărul şi la fel vom face şi în anul viitor, vom apărea mai puţin la televizor şi vom prefera să facem mai mult la nivelul instituţiilor guvernamentale, astfel încât acest lucru să se poată resimţi prin măsurile pe care le luăm pentru a ne îndeplini obiectivele din programul de guvernare“, a spus Ciucă.

Premierul a adăugat că Guvernul va face în aşa fel încât „să asigure întreg cadrul legal şi financiar pentru continuarea investiţiilor“.

„Nu există altă soluţie în acest moment decât continuarea investiţiilor, susţinerea investiţiilor, susţinerea mediului de afaceri, asigurarea locurilor de muncă şi, desigur, celelalte măsuri care vizează sprijinul cetăţenilor vulnerabili. Ca atare, vom face în aşa fel încât anul viitor, după experienţa acestui an la guvernare, să fie unul mai bun pentru activitatea Guvernului şi, desigur, să se concretizeze în decizii mai bune pentru cetăţenii ţării“, a subliniat premierul.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.