Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Municipiul Arad organizează evenimente culturale la Viena, între care concerte în Sala de Aur a Filarmonicii

Zilele Culturii Arădene sunt organizate în premieră în Viena, în perioada 8 – 20 august, în care vor avea loc două concerte în Sala de Aur a Filarmonicii din capitala Austriei, dar şi expoziţii la Institutul Cultural Român (ICR) din oraş.

Primarul Aradului, Călin Bibarţ, a anunţat că filarmonica locală va fi prezentă în Viena cu două concerte.

„Pentru prima dată din toată existenţa Filarmonicii Arad, în 9 şi 10 august va concerta la Sala de Aur a Filarmonicii din Viena”, a declarat primarul.

Zilele Culturii Arădene încep în 8 august, cu expoziţia foto „Aradul de ieri şi de azi”, care va sublinia legătura arhitecturală a oraşului de pe Mureş cu Viena. Aradul era numit, în trecut, „Mica Vienă”.

Conform Primăriei Arad, expoziţia va putea fi vizitată la sediul ICR Viena până în 20 august. Pe toată perioada, în acelaşi loc vor avea loc şi alte expoziţii cu fotografii documentare şi artistice, iar vizitatorii vor putea vedea imagini video din Arad şi filme de prezentare a oraşului.

Concertele din Sala de Aur vor fi ţinute de orchestra simfonică a Filarmonicii Arad, sub bagheta maestrului Martin Braun, din Berlin. În 9 august, concertul începe la ora 15.30, iar în 10 august, la ora 19.30.

Iniţiativa acestui proiect aparţine Asociaţiei Culturale „Musikforum Europa”, evenimentele fiind organizate în colaborare cu autorităţile locale din Arad.

sursa: Agerpres

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.