Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Moș Nicolae și trupa „Coloricii“, la aprinderea luminițelor în bradul de Crăciun din centrul Aradului

Primăria Municipiului Arad va organiza, vineri, 5 decembrie 2025, festivitatea de aprindere a luminițelor în bradul de Crăciun și a iluminatului festiv din oraș.

Evenimentul va începe la ora 18.00, pe platoul din fața Palatului Administrativ, cu un spectacol muzical-interactiv susținut de trupa „Coloricii“.

În jurul orei 19.00, Moș Nicolae va sosi în centrul orașului. Alături de primarul Călin Bibarț, Moșul va aprinde oficial iluminatul festiv.

Copiii vor putea să-l întâlnească, să se fotografieze cu Moș Nicolae și, desigur, să primească daruri surpriză.

Pe platoul din fața Palatului Administrativ a fost amplasat deja bradul de Crăciun, înalt de aproximativ 20 de metri, împodobit cu mii de LED-uri, globuri colorate și ornamente în formă de cutii cadou.

Despre trupa „Coloricii“

Trupa „Coloricii“ este cea mai nouă apariție pe scena muzicală dedicată copiilor, un univers plin de energie, veselie și… multă culoare! Formată din cele trei Colorice  (Ici, Rici și Colorici), alături de Ritza Marizza Clownița, Super DJ și Bunicuța, trupa aduce în fața publicului un concept unic, gândit special pentru cei mici și apreciat de întreaga familie.

Acest concept a fost realizat Mariana Burlacu, fondatoarea companiei Artist Party, cu peste 16 ani de experiență în organizarea de evenimente pentru copii și în realizarea spectacolelor de teatru interactiv.

Programul muzical al trupei „Coloricii“ combină educația cu distracția, prin povești magice și personaje simpatice care îi invită pe copii să cânte, să danseze și să participe activ la show. Melodiile sunt ușor de înțeles, antrenante și moderne – exact genul de ritmuri care îi cuceresc pe cei mici și îi fac și pe părinți să fredoneze alături de ei.

Trupa „Coloricii“ aduce pe scenă o explozie de culoare, voie bună și magie, transformând fiecare apariție într-o experiență memorabilă pentru întreaga familie.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Primăria Municipiului Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.