Monografii: Transportul sării cu plutele pe Mureş

Transportul sării cu plutele pe Mureş din teritoriul Transilvaniei se practica încă din timpul ducatului lui Ahtum. Un document din 1178 vorbeşte de obligaţia locuitorilor în privinţa plutăritului pe Mureş.

Se cunoşteau reguli precise cu privire la transportul sării, al materialului lemnos, al fructelor.

În această perioadă se instalează pe Mureş posturi de vamă, vămuindu-se în principal sarea. Unul dintre aceste posturi de vamă era în comuna apropiată de cartierul Sânicolaul Mic, Aradul-Nou, cam în zona actualului pod Traian. Aici era construiă pe malul apei o schelă din lemn unde se descărcau materialele şi tot ce se transporta pe Mureş.

De atunci, locuitorii mai în vârstă din Sânicolaul Mic denumesc fosta comună Aradul Nou, „Schela”. Unele instituţii bisericeşti aveau vase proprii pe Mureş, dovada făcând-o faptul că capitlul avea vase care erau scutite de vamă, în jurul anului 1233.

Astăzi dispunem de dovezi istorice cât se poate de clare, conform cărora râul Mureş a reprezentat principala arteră de transport a sării din această parte a continentului, care pornea din bazinul transilvănean şi ajungea până în Panonia, pe ţărmurile Adriaticii, sau chiar la sud de Dunăre, în spaţiul bizantin.

Culoarul de transport Mureş – Tisa – Dunăre a funcţionat, neîntrerupt, din vremea dacilor, până în ultimul pătrar al secolului al XIX-lea, când noile reţele de cale ferată preiau şi sarcinile transportului fluvial.

Mureşul a fost, uneori, graniţă de regate sau de imperii, dar întotdeauna a reprezentat calea de transport pe care venea una dintre bogăţiile indispensabile ale vremii: sarea.

Pe cursul Mureşului au apărut şi primele mănăstiri catolice încredinţate de papalitate cu impozitarea şi controlul transportului de sare, iar după ce turcii cuceresc Banatul, Mureşul devine un culoar de transport al sării, unanim acceptat atât de musulmani, cât şi de creştini.

După 1700, când administraţia imperială austriacă îşi face simţită prezenţa tot mai mult în aceste ţinuturi, Mureşul devine „ruta de aur”, pe care se aprovizionează cu sare, lemn şi alte mărfuri.

Un alt document, din 1183, menţiona faptul că abaţia de la Bizere precum şi capitlul şi prepozitul din Arad aveau dreptul la o treime din vama sării de pe vasele care coborau pe Mureş şi se duceau până la Szeged.

Conform documentului din 20 august 1233, emis de Andrei al II-lea, drepturile anuale privind beneficiile din comerţul cu sare în comitatul Arad erau următoarele: abaţia din Bulci avea dreptul la 5.000 de bolovani de sare, mănăstirea din Chelmac (Eperyes) la 4.000, mănăstirea de la Bizere la 4.000, iar capitlul din Arad la 2.000.

Însă, de departe cea mai fulminantă dezvoltare datorată comerţului cu sare o va cunoaşte Lipova, localitate care va deveni în perioada angevinilor vamă regală. Aici se vor construi depozite de sare, portul va fi mărit la proporţii considerabile iar locaţiile de vamă şi clădirile destinate funcţionarilor şi militarilor vor fi lărgite.

Datorită cantităţilor mari de sare care vor fi tranzitate prin Lipova, aici se va înfiinţa şi o monetărie regală, iar în anul 1389 orăşenii lipovani vor obţine de la Sigismund de Luxemburg o arendă valorând o treime din vama sării.

sursa: Rodica Colta, Doru Sinaci, Ioan Traia, Căprioara, Monografie, Editura Mirador, Arad, 2011

comentarii