Sârbii ortodocşi din Arad sărbătoresc Crăciunul după calendarul Iulian, astfel, în 6 ianuarie este ajunul Naşterii Domnului, iar în 7 ianuarie este prima zi de Crăciun.
Un obicei vechi al sârbilor ortodocși este şi arderea stejarului (бадњак), în Ajun de Crăciun.
Ramura de stejar se aduce în biserică, dar şi în casă, în dimineaţa de Ajun. Tot dimineaţa, se merge şi cu uratul – „Bună dimineaţa la Moş Ajun” -, obicei la care se spune că primul care deschide uşa unei gospodării trebuie să fie bărbat. De obicei, bunicul cu nepotul erau cei care vizitau cele mai apropiate rude.
În seara de Ajun, se dă foc trunchiului de stejar, iar fiecare participant primeşte câteva frunze de stejar, legate cu panglică cu simboluri naţionale.
Focul simbolizează căldura ce încălzeşte peştera în care s-a născut Isus Hristos.
Sunt şi multe alte interpretări ale acestui obicei. Preotul sfinţeşte ramurile, se cântă cântece bisericeşti, se colindă, „Câte scântei, atâta bucurie în acestă casă! Câte scântei, atăţia bănuţi în buzunarul gazdei!”.
Copiii până la vârstele de 10–14 ani colindă în grupuri de doi, până la cinci-şase, cu colinde obişnuite, recitate, de multe ori fiind însoţiţi de un om matur, numit „bundaş”.
Tot în grupa colindătorilor cu „bundaş”, alături de ei, erau şi cei care mergeau cu Steaua, la fel, din casă în casă.
„Stelarii” erau îmbrăcaţi în stihare, doi în alb, iar unul în catifea albastră, cu coifur sau caschete cilindrice.
„Ultima dată cu Steaua în Gai”, îşi aminteşte Zoran Şandici, „a fost de Ajunul de Crăciun, din anul 1980. Grupa era formată din patru membri, de obicei copii, şi însoţiţi de doi adulţi, numiţi Gube sau Bundaş”.
Participanţii au fost Irod (Mima Milin), Gaşpae (Marcel Miroslav Oprea), Valtazar (Dragan Milin), Melhior (Zoran Şandici), iar bundaşi au fost Zdavco Milin şi Iovan Şandici.
În Gai, fiecare sârb, dar nu numai, are mica lui „comoară” cu: amintiri, fotografii, haine, dar şi altele.
Angelco Şandici, pe lângă amintiri, cărţi („Istoria Poporului Sârb” – tipărită în 1940), are şi un caiet cu notaţii, printre care şi ordinea cântecelor la colinda celor cu Steaua şi Vertepul.
Încă din anii ‘60 ai secolului al XX-lea, tinerii mai colindau cu Vertepul. Aceştia erau Vertepii, vestitorii naşterii lui Hristos.
Din acea perioadă, treptat, numărul tinerilor care ştiau să citească, iar apoi şi a celor care ştiau limba a scăzut, fapt pentru care nu a mai avut cine să colinde.
Cine sunt Vertepi, vestitorii naşterii lui Hristos?
În grupul de colindători erau prezenţi: cei trei păstori, trei înţelepţi, care reprezentau pe Gaşpar, partea persană, Voltezar, partea babilonului, şi Melhior, partea arabă, faţa în faţă cu Irod, împăratul, care dorea să-l ucidă pe noul-născut.
Totul este prezentat printr-un joc de păpuşi, având ca loc de desfăşurare peştera – Vertepul, în care s-a născut Isus.
În cartea sa „Vertep şi Betlehem”, autorul, dr. Vesna Marijanovici, scrie: „Vertep sau Bethemarii, sunt variante ale grupurilor de tineri creştinizate, care, în preajma Crăciunului, vizitează casele în unele zone ale noastre. După morfologia lor şi după conţinut, obiceiul este forma creştinizată a grupelor de koledari şi este de timp mai apropiat”.
Cuvântul „vertep” apare în secolul al XIII lea sub denumirea “врътъпъ” şi pentru însemnătatea locului naşterii lui Hristos (peşteră).
Dar colinda cea mai frecvent întâlnită este „Рождество“’.
În rândul colindelor se număra şi aşa numita „koleda” (colindă).
Aceasta este o formă de colindă rămasă la sârbi, dar şi la alte popoare slave, chiar şi după trecerea la creştinism, datorită respectului pe care l-au dat ocrotitorilor din perioada anterioară.
Colinda, care repetă după fiecare vers cuvântul koledo, pronunţat tare, chiar tăios, de grupul de şase colindători, care şi interpretau un dans cu figuri grele şi tendiţă aspră, a fost în teritoriile ocupate de turci, interzisă în secolele XVI-XVII, ele fiind considerate ca un îndemn la dorinţa de luptă pentru libertate. (…)
În cartea sa, „Cu faţa spre soare” (Kikinda, 2008), dl. Duşan Deianaţ, bun şi fidel prieten al Gaiului, dezvoltă acest subiect. Dacă versurile colinzilor (Koledarske pesme) se cunoşteau, figurile de dans au fost uitate, pe teritoriile amintite, dar nu şi în zona Arad şi Arad Gai.
Iată şi textul colinzii:
Deschideţi uşa – Otva rajte vrata
De aur vă e uşa – Vrata su van zlatna
Cu aur poleită – Zlatom pozlacena
Cu mătase împodobită – Svilom nakicena (…)
sursa: Monografia comunităţii sârbe din Arad – Gai, Liubomir Sandici, Editura Promun 2012
