Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Ministrul Transporturilor: În decembrie vom avea câştigătorii pe cele trei loturi ale drumului expres Arad – Oradea

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarant miercuri, la Oradea, că până în decembrie se vor stabili executanţii lucrărilor pe cele trei loturi ale drumului expres Arad – Oradea, după care se va intra în execuţie.

„Nu e blocat. A fost predat de către asocierea de Consilii (judeţene – n.red.) Arad – Bihor în primăvară-vară şi vă rog să verificaţi, eu ştiu că acum şase luni. A intrat în licitaţie. Eu ştiu că şi-ar fi dorit unii să facă licitaţia la Bihor, nu au experienţă de a face autostrăzi, cu toată deschiderea şi cu toată dragostea. Eu cred că în această lună vom avea câştigătorii pe primele două loturi, lotul 1 şi lotul 3, iar până la sfârşitul anului, vom avea câştigătorul şi pe lotul 2. Sunt în acest moment, pe lotul 1 şi pe lotul 3 – ieri am avut o şedinţă de progres cu cei de la CNAIR – sunt la oferta financiară, deci au trecut de partea tehnică. Asta înseamnă că, eu zic, până la sfârşitul lunii vom avea câştigătorii pe cele două loturi 1 şi 3, apoi pe lotul 2 în decembrie, astfel încât să se poată intra direct în execuţie”, a declarat ministrul în conferinţă de presă la sediul PSD Bihor.

Drumul expres Arad – Oradea are o lungime totală de 120,47 km şi este împărţit în 3 loturi: Lotul 1 (33,7 km), la care se adaugă drumul de legătură cu DN79 (Salonta), în lungime de 5,3 km; Lotul 2 (39,7 km), la care se adaugă drumul de legătură până la graniţa cu Ungaria (10 km) şi Lotul 3 (47,07 km), la care se adaugă drumul de legătură cu zona industrială Arad Vest (2,9 km).

Traseul drumul expres Arad – Oradea porneşte din sud-estul localităţii Oradea (drumul de legătură dintre Centura Oradea şi A3) şi se încheie la intersecţia Variantei de Ocolire Arad cu DN 7.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.