„După perioada pe care am avut-o era important să obținem un astfel de rezultat ca să putem să ieșim din această stare de nesiguranță”, a declarat antrenorul echipei UTA Arad, Adrian Mihalcea, după victoria obținută în meciul cu FCSB.
Mihalcea a mai spus că echipa sa își poate îmbunătăți jocul în meciurile urmatoare.
„Când și câștigi contra unei echipe foarte bune a campionatului lucrurile se văd OK. Nu doar golurile, ci și anumite faze. Pe partea defensivă am suferit mult în primele meciuri și cu această dorință, până la urmă, am reușit să facem și acest rezultat mare.
Știam că pot schimba sistemul și că au jucători rapizi în atac. Ne-am pregătit bine cât am putut la fazele fixe, iar în a doua repriză am avut multă tranziție pozitivă. Am avut aceste contraatacuri care ne-au ajutat. Putem să creștem. Am făcut un joc bun și etapa trecută cu Corvinul, chiar dacă nu am câștigat.
În aceste momente grele, ai nevoie de prieteni lângă tine. Noi suntem între noi, dar când ajungi acasă trebuie să ai pe cineva care să te susțină. Noi avem un joc la fel de când sunt aici. Avem probleme de lot, dar când ai inimă se pot suplini”, a declarat Adrian Mihalcea, la finalul partidei cu FCSB.
FCSB a fost învinsă de UTA Arad cu scorul de 3-1 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, la Târgovişte, într-un meci din etapa a şaptea a Superligii de fotbal.
UTA va primi vizita celor de la Csikszereda, ultima clasată, în etapa cu numărul 8 din Superligă. Partida este programată pe 5 septembrie, de la ora 17.30.
