„Nu a fost cea mai reușită partidă a noastră. Ne-am atins totuși obiectivul, acela de a nu pierde.”, a declarat antrenorul echipei UTA Arad, Adrian Mihalcea, după meciul cu Farul Constanța.
„Noi față de ultimul loc de baraj avem 9 puncte diferență, dar noi avem rotunjire. Practic mai avem nevoie de jocul rezultatelor sau să mai facem minimum un punct la următoarele 3 meciuri. (…)
Nu a fost cea mai reușită partidă a noastră. Știam de calitatea celor de la Farul. Știam de momentele lor de presiune și că ne vor pune probleme. Pentru noi e important că nu am pierdut și am că am știu să gestionăm situațiile mai puțin bune din timpul jocului. Ne-am atins totuși obiectivul, acela de a nu pierde.
(n.r. Cum vă motivați fotbaliștii în ultimele 3 etape?) Trebuie să îi mint pe jucători și să privim spre partea superioară a clasamentului. Suntem în proporție de 90% salvați, dar trebuie să găsim o altă motivație pentru ei acum. O vom găsi. Până la urmă, putem să profităm de aceste bonusuri pe care le avem și eu cred că e destul. Trebuie să terminăm bine sezonul.
Dacă terminăm imediat după FCSB în play-out, pentru noi ar fi un sezon și mai reușit”, a declarat Adrian Mihalcea, la flash-interviu.
UTA Arad a terminat la egalitate cu Farul Constanţa, 0-0, duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a şasea a fazei play-out a Superligii de fotbal.
