Antrenorul UTA-ei, Adrian Mihalcea, a spus, după meciul cu Universitatea Cluj, că echipa sa va putea scoate rezultate mult mai bune în viitor dacă își va corecta erorile majore produse în zona defensivă.
De asemenea, Mihalcea și-a lăudat jucătorii din ofensivă, care și-au creat foarte multe ocazii de a înscrie la poarta clujenilor.
„Suferim, am suferit și astăzi. Până la urmă e un punct pe care-l meritam. Am avut destule ocazii de a marca. Nu avem timp deloc să respirăm, avem un început greu, cu echipe care au jucători de valoare, care te domină. Urmează Hermannstadt, o echipă mult mai periculoasă în deplasare. Noi le luăm pas cu pas.
Acum trebuie să ne recuperăm și să continuăm pe această linie. Dacă fizic de la săptămână la săptămână vom crește, atunci asta mă va bucura. Tonul îl dau jucătorii. Eu am un stil defensiv, dar până acum nu prea mi-a ieșit. Dacă vom fi mai responsabili în apărare, lucrurile vor merge într-o direcție bună”, a spus Mihalcea, la flash-interviu.
Universitatea Cluj a terminat la egalitate cu UTA Arad, 1-1 (0-1), sâmbătă, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a doua a Superligii de fotbal.
