Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat 15 cetăţeni din Siria, Turcia, Camerun, Nigeria și Congo, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos sau ascunşi într-un automarfar încărcat cu textile.
Nouă migranți au fost depistați când la PTF Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, textile pentru o societate comercială din Germania.
În timpul efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, nouă cetățeni străini.
Migranții au fost preluați și transportați la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria și Turcia.
Totodată, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat, la aproximativ 10 metri de linia de frontieră, șase persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Camerun, Nigeria și Congo, solicitanți de azil în țara noastră.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
