Ziarul electronic al arădenilor

Migranți din Afganistan, Algeria și Maroc, depistați de polițiștii de frontieră arădeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul punctelor de trecere a frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat doisprezece cetăţeni din Afganistan, Algeria și Maroc, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar, respectiv pe jos.

În cursul zilei de vineri, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia.

Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, panouri decorative, pe ruta Turcia-Germania.

„În timpul efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, șase cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 și 18 de ani, solicitanți de azil în România“, a informat Poliția de Frontieră.

Tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, poliţiştii de frontieră au observat, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, două persoane care se deplasau pe jos.

Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Maroc, în vârsta de 34, respectiv 36 de ani, solicitanți de azil în România.

„Acțiuni asemănătoare au avut loc și la Sectorul Poliției de Frontieră Nădlac, unde colegii noștri au prevenit trecerea ilegală a frontierei de către un grup de patru cetățeni străini aflați la 50 de metri de linia de frontieră. În cadrul cercetărilor preliminare s-a stabilit că este vorba de trei cetățeni din Maroc și un cetățean din Algeria, cu vârste cuprinse între 16 și 21 de ani, solicitanți de azil în țara noastră“, au mai transmis reprezentanții Poliției de Frontieră.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.