Ziarul electronic al arădenilor

Migranți depistaţi ascunşi în două automarfare, la frontieră

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat opt cetăţeni din Afganistan și Pakistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în automarfare.

Astfel, miercuri, în jurul orei 11.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, amidon, pe ruta România – Germania.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, trei cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul punctului  pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cei în cauză sunt doi cetăţeni din Afganistan, în vârstă  de  16 şi 17 de ani și un cetățean din Pakistan, în vârstă de 42 de ani, solicitanţi de azil în România.

Și poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier condus de un cetățean român, care transporta conform documentelor de însoţire a mărfii, bare metalice, pe ruta Turcia – Danemarca.

În urma controlului efectuat asupra automarfarului, în interiorul compartimentului de marfă, au fost descoperiţi ascunși cinci cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.