Ziarul electronic al arădenilor

Medic de la Spitalul Județean Arad, diagnosticat cu COVID-19, cercetat penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Un medic de la Spitalul Clinic Județean de Urgență este cercetat penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, deoarece s-a prezentat la locul de muncă, deși a fost diagnosticat cu COVID-19.

Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad în data de 5 iunie.

„În cuprinsul actului de sesizare întocmit în cauză s-a reţinut că, la data de 25 martie 2020, un medic din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Arad, deşi a cunoscut că este diagnosticat pozitiv cu virusul COVID-19, s-a prezentat la locul de muncă, unde a interacţionat cu colegii şi cu pacienţii, făcând posibilă transmiterea în acest mod a virusului şi altor persoane. În  cauză s-a dispus efectuarea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prev. de art. 352 alin. 2 din Codul penal, precum şi continuarea urmăririi penale faţă de suspect“, se arată într-un comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

Conform sursei citate, urmărirea penală continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

De asemenea, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a mai fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

„Potrivit plângerii penale formulate în cauză de fiica unei persoane internate într-un centru de vârstnici, mama acesteia a fost transferată la Spitalul TBC din municipiul Arad, cu diagnosticul de SARSCOV 2, fără ca aparţinătorii să fie informaţi cu privire la starea de sănătate şi diagnosticul persoanei în cauză. În  cauză s-a dispus efectuarea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prev. de art. 352 alin.2 din Codul penal, precum şi continuarea urmăririi penale faţă de suspect. Urmărirea penală continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale“, au anunțat procurorii arădeni.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.