Tenismenul arădean Marius Copil a fost învins de austriacul Filip Misolic, cu 7-5, 6-3, miercuri, în optimile de finală ale turneului challenger de la Mauthausen (Austria), dotat cu premii totale de 118.000 de euro.
Copil (32 ani, 381 ATP), venit din calificări, s-a înclinat după o oră şi 29 de minute în faţa favoritului numărul cinci al turneului (21 ani, 129 ATP).
Marius Copil a încheiat cu 8 aşi, dar a comis şi 4 duble greşeli, reuşind un singur break, faţă de trei ale adversarului.
Arădeanul s-a ales cu un cec de 1.900 de euro şi 14 puncte ATP.
Marius Copil, calificat în optimile turneului challenger de la Mauthausen (Austria)