Mai mulţi suspecţi de trafic de droguri din judeţul Arad, care ar fi vândut substanţe interzise în doze pentru care au încasat sume cuprinse între 150 şi 1.850 de lei, au fost arestaţi preventiv, marţi, după zece percheziţii ale anchetatorilor.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, şase bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 16 şi 56 de ani, sunt suspectaţi că pe parcursul anului trecut au procurat şi distribuit diferite droguri.
Poliţişti Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii DIICOT au făcut zece percheziţii domiciliare, la care au fost descoperite mai multe doze de substanţă cristalină 4 CMC (drog de mare risc), canabis, obiecte purtând urme de substanţă, 10.400 de lei şi 1.170 de euro.
„Din probatoriul administrat a reieşit faptul că, pe parcursul anului 2025, trei dintre persoanele în cauză, membre ale aceleiaşi familii, cu complicitatea unei alte persoane cercetată (minoră), ar fi procurat, deţinut, intermediat şi vândut, direct, diferite cantităţi de drog de mare risc sub formă de substanţă cristalină 2MMC, cu sume cuprinse între 150 şi 1.850 de lei la o tranzacţie. De asemenea, din cercetări a reieşit faptul că acestea ar fi constituit o sursă de aprovizionare pentru alte 3 persoane, care ar fi achiziţionat droguri de mare risc în scopul revânzării.”, se arată în comunicat.
Anchetatorii spun că au reuşit să retragă „de pe piaţă” diverse cantităţi de droguri de risc şi de mare risc, „care ar fi putut avea ca drept destinatari tineri şi elevi, categorie extrem de vulnerabilă, din judeţul Arad”.
Cercetările au loc pentru trafic de droguri de mare risc, complicitate la trafic de droguri de mare risc, efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive, fără drept şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept.
Marţi, Tribunalul Arad a dispus arestarea preventivă a cinci dintre suspecţi şi arestarea la domiciliu a altuia. Faţă de a şaptea persoană s-a luat măsura controlului judiciar.
