Lucrările de restaurare şi reabilitare a exteriorului clădirii Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ din municipiul Arad s-au încheiat, după doi ani, costurile proiectului depăşind 14 milioane de lei.
Clădirea, ridicată între anii 1872 şi 1874 în stil neoclasic, este monument istoric, ceea ce a implicat folosirea unor tehnici speciale de restaurare sau reconstruire a elementelor de arhitectură.
Lucrările au cuprins faţadele exterioare şi acoperişul, şi anume, 5.800 de metri pătraţi de faţade şi 3.500 de metri pătraţi de acoperiş.
„Reabilitarea clădirilor monument istoric implică o atenție deosebită atât pentru detaliile de execuție ale elementelor, cât și pentru reconstituirea și restaurarea elementelor valoroase din punct de vedere arhitectural. Lucrările au cuprins fațadele exterioare și acoperișul. Sunt suprafețe considerabile! Vorbim despre peste 5.800 mp de fațade și mai bine de 3.500 mp de acoperiș. Acesta din urmă, dacă până acum era prevăzut cu învelitoare din țiglă și tablă, care producea efecte nedorite, acum s-a optat pentru un acoperiș cu tablă din titan zinc care asigură o utilizare mult mai îndelungată.
În ceea ce privește tâmplăria, o parte dintre ferestre au fost restaurate, iar cele care nu au putut fi salvate au fost înlocuite. Întrucât Teatrul a fost printre primele clădiri din municipiu iluminate arhitectural, s-a impus refacerea acestuia. S-au folosit corpuri de iluminat cu LED, mult mai eficiente energetic, care pun în valoare obiectivul de patrimoniu și-l fac mai vizibil pe timpul nopții”, a explicat Lucia Giurgiu, șef al Serviciului Investiții din cadrul Primăriei Arad.
În vederea promovării acestui obiectiv reprezentativ din centrul istoric al Aradului și, de asemenea, în vederea creșterii atractivității clădirii, prin acest proiect s-a amenajat în holul teatrului o expoziție despre istoria Teatrului. Cele trei panouri expoziționale surpind momentele importante din istoria Teatrului, atât a clădirii, cât și a instituției de cultură.
„Avem trei panouri care prezintă frumoasa poveste a clădirii teatrului atât din punct de vedere arhitectural cât și al destinației pe care a avut-o aceasta. Avem primele afișe ale pieselor jucate aici”, a mai spus Lucia Giurgiu.
Chiar dacă recepția lucrărilor de restaurare și reabilitare exterioară a Teatrului Clasic abia s-au încheiat, municipalitatea arădeană a anunțat că se gândește deja la reabilitarea interiorului clădirii.
„Vizăm etapa a II-a. Sperăm să găsim o posibilă finanțare în următoarele axe de finanțare. Reabilitarea interioară este de asemenea un proiect amplu în care am vrea să ducem în actualitate tehnologie de scenă modernă și să creăm condiții deosebite pentru viitoarele puneri în scenă a pieselor de teatru”, a mai explicat Lucia Giurgiu, șef al Serviciului Investiții din cadrul Primăriei Municipiului Arad.
Proiectul a fost finanţat prin Regio – Programul Operaţional Regional 2014-2020 şi a costat 14.098.866 lei, din care finanţarea nerambursabilă a fost de 13.128.009 lei.


