Ziarul electronic al arădenilor

UPDATE Locomotiva unui tren a luat foc între stațiile Șagu și Vinga. Nu au fost persoane rănite

Locomotiva unui tren de călători care circula între Arad şi Timişoara a luat foc, luni dimineaţă, între staţiile Şagu şi Vinga, fără ca vreun călător să fie rănit.

Conform ISU Arad, incendiul s-a manifestat doar la locomotivă, iar flăcările au fost stinse de către pompieri.

„În jurul orei 5.45, Detașamentul Arad, cu o autospecială de stingere, cu sprijinul SVSU Vinga si Șagu, cu câte o autospecială de stingere, a intervenit între localitățile Șagu si Vinga la un incendiu ce se manifesta la locomotiva unui tren. Este vorba de trenul Interregio 2602, a cărui locomotivă ardea cu flacără deschisă. S-a intervenit pentru protecţie până când echipa tehnică a CFR a scos de sub tensiune locomotiva, care era deja decuplată de la vagoane când au ajuns pompierii. Au fost mobilizate echipaje de la Detaşamentele de Pompieri Arad, Şagu şi Vinga, cu trei autospeciale de stingere. Flăcările au fost stinse complet în jurul orei 9.00“, a precizat ISU Arad.

Cei aproximativ 30 de călători au ieşit singuri din vagoane şi au stat pe câmp. Ulterior, vagoanele au fost ataşate la altă locomotivă, iar pasagerii au fost transportaţi în staţia Şagu.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că traficul feroviar a fost oprit temporar, pe raza Sucursalei Regionale CF Timişoara, între staţiile CF Şagu şi Vinga, (linie simplă electrificată).

„Menţionăm faptul că, 6 trenuri de călători staţionează în gările adiacente, aşteptând redeschiderea circulaţiei, urmând să ajungă la destinaţie cu întârziere. Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat de acest incident feroviar şi îi asigură că toate intervenţiile desfăşurate la faţa locului au drept scop reluarea traficului feroviar în condiţii de siguranţă“, a se arată într-o informare remisă de Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

UPDATE

Traficul feroviar a fost reluat în condiţii de siguranţă pe raza Sucursalei Regionale CF Timişoara, între staţiile CF Şagu şi Vinga (linie simplă electrificată), informează CFR SA.

„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că, începând cu ora 10:31, traficul feroviar a fost reluat în condiţii de siguranţă, pe raza Sucursalei Regionale CF Timişoara, între staţiile CF Şagu şi Vinga (linie simplă electrificată). Reamintim că în cursul acestei dimineţi, la locomotiva trenului R 2602 s-a produs un incendiu, fiind necesară intervenţia pompierilor pentru stingerea lui, însă şi intervenţia unei drezine pantograf, care a efectuat verificări la linia de contact“, a informat CFR SA.

Şase trenuri de călători au staţionat în gările adiacente, aşteptând redeschiderea circulaţiei, urmând să ajungă la destinaţie cu întârziere, precizează sursa citată.

foto: ISU Arad

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.