Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Lia Ardelean revine în politică. A fost aleasă președinte interimar al PUSL Arad

Lia Ardelean revine în politică, ea fiind aleasă în funcția de președinte interimar al organizației județene din Arad a Partidului Umanist Social Liberal.

„Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal m-a desemnat în funcția de președinte interimar al Organizației Județene Arad, în urma reuniunii Consiliului Național al formațiunii, desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute în Capitală“, a transmis Lia Ardelean.

Conform sursei citate, „PUSL susține ferm necesitatea întăririi unității tuturor românilor, pentru apărarea integrității, suveranității și independenței României, a democrației și a drepturilor lor fundamentale constituționale“.

„Revin în politică cu credința că voi putea promova în județul Arad valorile esențiale ale PUSL, «Demnitate, onoare și curaj», alături de vechile și sănătoasele principii umaniste, «Omul potrivit la locul potrivit» și «Stop abuzurilor de putere».

Sunt convinsă că românii și arădenii au nevoie de redimensionarea clasei de mijloc, deziderat urmărit de PUSL, prin transformarea acestuia într-o forță politică puternică de centru, ce se adresează preponderent oamenilor care au avut de suferit și au fost umiliți în ultima perioadă.

Voi rămâne fidelă principiilor conform cărora mi-am definit întreaga carieră de om politic, cele de a pune oamenii în centrul preocupărilor mele politice și de a-i sprijini în rezolvarea tuturor problemelor.

Mă voi implica la maximum în reconstruirea PUSL în județul Arad și îi rog pe toți foștii colegi care au fost alături de mine de-a lungul anilor să mi se alăture în acest demers, cu convingerea că putem reuși rezultate pozitive la alegerile de anul viitor“, a mai transmis Lia Ardelean, fost deputat de Arad în Parlamentul României.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.