Jumătate din instanţele din judeţul Arad au nevoie de judecători, iar la Ineu deficitul e de 40%, adică se lucrează cu 3 judecători din 5 prevăzuţi în organigramă, fiecare având, în medie, 1.236 de dosare de soluţionat.
Potrivit datelor transmise de Tribunalul Arad, la solicitarea AGerpres, 17 judecători dintre cei 82 existenţi în judeţ îndeplinesc condiţiile de pensionare până la sfârşitul anului, iar dacă aceştia aleg să părăsească sistemul, deficitul de judecători ar creşte semnificativ.
În prezent, dintre cele 82 de posturi de judecători la cele şase instanţe din judeţ, 7 sunt vacante.
La Tribunalul Arad, din 34 de posturi de judecători, sunt ocupate 30, la Judecătoria Ineu sunt prevăzute 5 posturi de judecători, dar sunt ocupate doar 3 (cel mai mare deficit, de 40%), iar la Judecătoria Gurahonţ sunt prevăzute 4 posturi şi sunt ocupate 3.
În schimb, Judecătoria Arad (31 de judecători), Judecătoria Lipova (4) şi Judecătoria Chişineu-Criş (4) au ocupate toate posturile de judecători din organigramă.
În ultimii trei ani, dintre toate instanţele, la Tribunalul Arad a crescut cel mai mult numărul mediu de dosare alocate fiecărui judecător, astfel că şi durata medie de soluţionare a cauzelor s-a majorat. Dacă în 2023 (perioada ianuarie – octombrie) un judecător de la această instanţă avea, în medie, 572 de dosare, în 2025 are 603 dosare. Durata medie de soluţionare a dosarelor penale a crescut de la 1,4 luni la 2,2 luni, în timp ce în cazul celorlalte dosare perioada medie a rămas la 4,7 luni.
Calculat la nivel de instanţă, volumul de activitate a Tribunalului Arad a crescut de la 15.693 de dosare în 2023, la 17.330 dosare în 2025.
La celelalte instanţe din judeţ, numărul de dosare alocate fiecărui judecător a scăzut sau a crescut uşor faţă de 2023.
Totuşi, magistraţii din judecătorii au alocate mai multe dosare spre soluţionare. Astfel, la Judecătoria Chişineu-Criş se înregistrează cel mai mare număr mediu de dosare alocate fiecărui magistrat, respectiv 1.330 în acest an, în scădere mare faţă de 2023 (2.314 dosare). Aici, durata medie de soluţionare a dosarelor penale a crescut de la 2,4 luni în 2023, la 3,5 luni în acest an. La celelalte dosare, durata de soluţionare a scăzut uşor, de la 2,5 luni la 2,4 luni.
La Ineu, unde este cel mai mare deficit de judecători, fiecare magistrat are alocate, în medie, 1.236 dosare, faţă de 1.208 în anul 2023, dar timpul de soluţionare a acestora a rămas neschimbat, respectiv 2,2 luni în cazul dosarelor penale şi 1,8 luni în cazul celorlalte dosare.
În luna iulie, Tribunalul Arad informase, printr-un comunicat de presă, că în cele şase instanţe din judeţ vârsta medie de pensionare a judecătorilor a scăzut constant în ultimii 10 ani, de la 62 la 53,5 ani. Instituţia mai menţiona că volumul de activitate al instanţelor arădene a crescut de la 32.269 de cauze noi în 2015, la 53.685 de cauze noi în 2024.
sursa: Agerpres
