Ziarul electronic al arădenilor

ISU Arad va primi o autospecială pentru stingerea incendiilor de pădure

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat, miercuri, că au fost recepţionate de către Inspectorul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) primele zece autospeciale (autopompe – cisternă cu capacitate de 3.000 litri) destinate stingerii incendiilor de pădure.

Potrivit unui comunicat al MAI, recepţia a avut loc în prezenţa ministrului de Interne, Lucian Bode, ministrului Mediului, Tánczos Barna, şi a secretarului de stat în MAI, Raed Arafat.

Achiziţia autospecialelor este prevăzută în proiectul „Viziune 2020 – Programul Operaţional Infrastructură Mare“, care prevede dotarea IGSU cu 30 de astfel de mijloace de intervenţie.

Primele autospeciale au fost distribuite în funcţie de suprafaţa fondului forestier, precum şi de cazuistica înregistrată la nivel naţional, către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din judeţele Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Sălaj, Cluj şi Maramureş.

Cu această ocazie, ministrul Lucian Bode le-a urat pompierilor mult succes în misiunile viitoare şi le-a mulţumit pentru dăruirea de care dau permanent dovadă, precum şi pentru profesionalismul cu care intervin ori de câte ori sunt solicitaţi.

La rândul său, secretarul de stat Raed Arafat a declarat că, în perioada următoare, va fi finalizat procesul de recepţie al autopompelor, urmând ca şi alte 20 de judeţe să beneficieze de astfel de dotări.

Autospecialele dispun de o mobilitate ridicată în zonele greu accesibile (capacitate off-road şi trancţiune 4×4), iar dotarea acestora permite alimentarea cu apă şi din surse fără presiune (lacuri, acumulări de apă, râuri etc.), ceea ce reprezintă un real avantaj mai ales atunci când intervenţia se desfăşoară în locuri fără alte surse de apă.

Proiectul „Viziune 2020“ este finanţat în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, prin care 682 de milioane de euro din fonduri europene sunt alocate Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

În perioada următoare, 44 de unităţi subordonate IGSU, 7 unităţi ce ţin de Inspectoratul General de Aviaţie din cadrul MAI şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) vor beneficia de echipamente care vor asigura scăderea timpului de răspuns de la 13,50 minute, cât era în 2018, la 12,06 minute datorită performanţelor tehnice superioare, dar şi a eficientizării modului de gestionare a intervenţiilor.

De asemenea, prin proiect se va achiziţiona şi o clădire ce va fi adaptată necesităţilor pentru crearea Centrului Naţional de Răspuns la Dezastre (CNRD). Astfel, se va putea asigura un răspuns coordonat şi o gestionare operaţională la nivel naţional a situaţiilor de urgenţă.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.