Ziarul electronic al arădenilor

IPJ Arad. Activități educativ-preventive la unități de învățământ din municipiu

La data de 27 septembrie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Serviciului Rutier și reprezentanți ai D.G.A.S.P.C. Arad, au desfășurat două activități educativ preventive la Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret“ și la Școala Gimnazială „Caius Iacob“ din municipiul Arad.

În cadrul activităților desfășurate, elevii au fost informați cu privire la efectele consumului de alcool și droguri, la consecințele legale totodată primind recomandări din partea autorităților privind respectarea normelor de conduita socială.

De asemenea, polițiștii rutieri au prezentat laboratorul de educație rutieră din dotarea Serviciului de Poliție Rutieră Arad, elevii adresând întrebări referitoare la intervenția polițiștilor în cazul unui accident rutier, aceștia oferindu-le sfaturi cu privire la modul de acțiune în cazul implicării într-un astfel de eveniment rutier.

La activități au participat aproximativ 235 de elevi și cadre didactice, aceștia oferind un feedback pozitiv privind informațiile primite.

Siguranța elevilor în unitățile de învățământ precum și în zona adiacentă a acestora reprezintă una din principalele prioritățile polițiștilor arădeni, astfel de activități vor avea loc și în perioada următoare atât în municipiul, cât și în județul Arad.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de IPJ Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.