Ziarul electronic al arădenilor

Investiţii finanţate de Guvern în Arad, vizitate de ministrul Cseke Attila

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Cseke Attila, a vizitat, joi dimineaţă, mai multe obiective cu lucrări aflate în execuţie în municipiul Arad, finanţate şi de Guvern, având totodată şi o serie de întâlniri cu autorităţile locale şi judeţene.

Ministrul s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului Judeţean, Iustin Cionca, cu primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, cu prefectul, Toth Csaba, şi cu alţi responsabili locali, fiindu-i prezentate o serie de proiecte care sunt în derulare în judeţ sau obiective avute în vedere pentru investiţii, după care a vizitat câteva şantiere.

Între acestea, şantierul unui viitor spital de oncologie din municipiu, amenajat într-o clădire istorică de pe strada Vincenţiu Babeş, proiect cu o valoare de peste 12 milioane de lei. Finanţarea este asigurată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) şi bugetul judeţean, lucrările fiind în execuţie, cu termen de finalizare în acest an.

De asemenea, ministrul a fost la şantierul unui cămin studenţesc al Universităţii „Aurel Vlaicu“ Arad. Proiectul de construire a căminului este finanţat cu 12.153.562 lei de Compania Naţională de Investiţii, iar lucrările trebuie finalizate tot în 2021.

Printre proiectele care sunt în derulate în Arad şi au mai fost vizitate se numără modernizarea clădirilor a două licee mari – Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta“ (aproximativ 15 milioane de lei) şi Colegiul Naţional Economic Arad (peste 18 milioane lei). Primul proiect este în execuţie şi trebuie încheiat în acest an, în timp ce al doilea a fost finalizat. Finanţările au fost asigurate prin PNDL şi bugetul local.

Totodată, ministrul a prezentat autorităţilor locale Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, insistând pe principalele direcţii de finanţare.

În cursul după-amiezii de joi, Cseke Attila va mai vizita oraşul Pecica, unde există proiecte finanţate prin PNDL, şi Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaş, unde se construieşte o clădire nouă pentru unitatea medicală, proiect cu o valoare de peste 24 milioane de lei, tot cu finanţare prin PNDL.

foto: Facebook/Iustin Cionca

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.