Ziarul electronic al arădenilor

Înşelăciune prin metoda „Accidentul“. Bătrână sunată din penitenciar să plătească 4.000 de lei

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Sibiu au reţinut două persoane bănuite de săvârşirea de înşelăciuni prin metoda „Accidentul“, iar o a treia persoană, încarcerată în penitenciar la Arad, este cercetată în cadrul aceluiaşi dosar penal.

Luni, o sibiancă, în vârstă de 85 de ani, a fost sunată pe telefonul fix de către un bărbat, care, sub pretextul că este medic, i-a solicitat femeii banii de care dispune în vederea acoperirii cheltuielilor necesare operaţiei fiului acesteia, care ar fi suferit un accident.

Femeia i-a dat 4.000 de lei unei tinere care s-ar fi prezentat la domiciliu ca fiind asistenta medicului. Aşa-zisa asistentă era însoţită de un bărbat, care i-ar fi asigurat transportul cu maşina.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale i-au depistat pe cei doi în trafic, au oprit autoturismul şi i-au identificat, asupra lor fiind descoperit şi un plic în care se aflau 4.000 de lei.

Cei doi – o tânără de 16 ani şi un bărbat de 32 de ani, ambii sibieni – au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

În acelaşi timp, la Penitenciarul Arad, s-a desfăşurat o acţiune conexă celei din municipiul Sibiu, în urma controlului efectuat asupra unui deţinut, sibian, în vârstă de 37 de ani, fiind descoperit un telefon mobil, despre care există suspiciunea că ar fi fost folosit pentru apelarea femeii.

Cei trei sunt bănuiţi că, în perioada august – noiembrie 2021, ar fi săvârşit 7 infracţiuni de înşelăciune, în municipiul Sibiu, municipiul Mediaş şi oraşul Agnita, prejudiciul aproximativ fiind de 93.000 de lei.

Acţiunea poliţiştilor a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Cercetările sunt continuate, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.