Municipiul Arad are peste 200 de cerşetori în atenţia autorităţilor, iar majoritatea sunt din alte judeţe, de unde vin pentru „nivelul de trai mai ridicat” şi „disponibilitatea cetăţenilor de a oferi bani”, după cum concluzionează responsabilii locali.
Primăria Arad a lansat, marţi, un apel la sprijinul localnicilor pentru a ajuta la reducerea fenomenului cerşetoriei, fapt ce ar fi posibil dacă acestora nu li s-ar mai da bani.
Poliţia Locală şi Direcţia de Asistenţă Socială (structuri ale Primăriei) au identificat 213 cerşetori în oraş, iar 55% dintre aceştia sunt veniţi din alte judeţe.
„Principalul motiv al atractivităţii municipiului Arad pentru cerşetorii din ţară îl constituie nivelul de trai mai ridicat al oraşului şi, implicit, disponibilitatea cetăţenilor de a oferi bani”, arată Primăria Arad, într-un comunicat de presă.
Responsabilii atrag atenţia că mulţi dintre cei care apelează la mila trecătorilor sunt „consumatori sistematici de substanţe toxice, altele decât alcoolul, în condiţiile în care aproape trei sferturi dintre bărbaţi prezintă semne clare de alcoolism”.
„Consumul de «şoricioaică» este puternic reprezentat şi constituie un element de specificitate pentru cerşetorii din Arad. Această substanţă cu efect psihoactiv inclusă în categoria celor interzise provine îndeosebi din arealul zonei Şezătoarei şi Boul Roşu”, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, în ultimii cinci ani au fost amendaţi 525 de cerşetori, iar „Gara Arad s-a menţinut nu doar ca un punct important de intrare în oraş, dar şi ca o zonă de desfăşurare a activităţilor secundare, respectiv adăpostirea şi consumul de substanţe toxice”.
Autorităţile locale au mai constatat că, „în ultimul timp, colectarea de ambalaje de tip SGR tinde să devină principala sursă de venit” a cerşetorilor din oraş.
„Primăria Arad va demara la nivelul municipiului o campanie mediatică menită să diminueze acest fenomen, campanie care să vină în completarea acţiunilor derulate până acum în teren de către Poliţia Locală şi Direcţia de Asistenţă Socială. Facem pe această cale un apel la cetăţeni să nu le mai ofere bani şi bunuri cerşetorilor, acesta fiind principalul factor pentru înmulţirea persoanelor care practică cerşetoria în Arad”, se arată în încheierea comunicatului Primăriei.
În luna septembrie, Poliţia Locală Arad le-a cerut locuitorilor oraşului să nu mai lase la îndemâna cerşetorilor ambalajele returnabile, pentru că aceştia folosesc banii obţinuţi „în mod autodistructiv” şi pun în pericol comunitatea.

