Câteodată, este mai bine să lași prejudecățile deoparte și să alegi acel loc de muncă care îți oferă stabilitate financiară. Nu este momentul pentru a căuta doar un job plătit așa și așa pentru că există alternative mult mai bune.
În plus, cum angajatorii cer neapărat experiență, nu întotdeauna aceasta există, mai ales dacă vorbim despre tinerii absolvenți. Astfel, din păcate, nu prea există posibilități de angajare în condiții decente.
Totuși, joburile din online oferă nu numai garanții bănești, dar și timp liber suficient pentru distracție sau călătorii. Vorbim despre jobul de model de videochat, pe nedrept blamat de mulți. Ce anume presupune acesta, aflăm mai jos.
Un studio de top pentru cariera ta
Pentru a fi sigură că ai ales o agenție care să te trateze ca și cum ai fi parte din familie, e bine să mergi la sigur. Astfel, la Prime Studios Bucuresti, condițiile de angajare sunt excelente. Vorbim despre o salarizare mult peste media pe economie, apoi de bonusuri diversificate și de procente care cresc în funcție de implicare.
Însă, partea și mai bună a acestui job este faptul că nu se cere experiență la angajare. Agenția Prime Studios preferă să ia lucrurile de la zero și să ofere traininguri cu titlu gratuit modelelor sale. În felul acesta toate vor avea un punct de pornire comun care se va diversifica pe parcurs, în funcție de personalitatea fiecăreia.
Mai apoi vorbim și de suportul emoțional oferit de agenția Prime Studios, pentru că și acest lucru își are importanța sa. Un echilibru între minte și trup, precum și recompense de tipul concursurilor, vor stimula activitatea modelelor de aici.
Beneficii concrete încă de la angajare
Nici un alt angajator, indiferent de domeniu nu va oferi comisioane garantate de 75% din sumele încasate în primele trei luni de la venirea în echipă. La aceste comisioane se mai adaugă și bonusul de angajare în valoare de 500 $, o sumă cu care se poate începe o afacere, de exemplu.
Salariul este garantat prin contract și anume se va primi 5000 de lei pe lună, în primele trei luni. Practic, în felul acesta, orice model are asigurată stabilitatea financiară. Cu acest start oricine mai face un pas înainte pentru casa sau mașina pe care o visează.
Mai vorbim apoi și de concursuri cu premii, unde se pot câștiga tratamente estetice în saloane de renume sau vouchere cu care se pot cumpăra ținute noi.
Ce trebuie făcut pentru a fi model la agenția Prime Studios
Cu ajutorul formularului de pe site-ul agenției se poate programa un interviu. Mai apoi, se semnează contractul cu forme legale și se primește și bonusul de bun-venit. O condiție minimă ar fi cunoașterea limbii engleze la nivel conversațional, dar și asta se poate învăța tot în cadrul agenției. Programul de lucru este în trei schimburi, în felul acesta oricine poate beneficia de timpul liber. Dacă se mai vine și o prietenă, se mai primește încă un bonus de 200$. Așadar sunt multiple avantaje pe care nu le poate oferi vreo altă agenție.
Mai multe detalii și răspunsuri la întrebări se găsesc pe site-ul oficial.
Contact:
Piața Victoriei (Metrou Victoriei)
0725.165.944
