Tot mai mulţi cultivatori din zona Curtici înlocuiesc tradiţionalele tomate cu flori şi transformă profilul economic al regiunii, iar pentru a marca această schimbare autorităţile lansează, în premieră, un festival dedicat noii identităţi, care se va desfăşura în perioada 24 – 25 aprilie.
În Curtici şi localităţile apropiate, părădăicile – cum sunt numite roşiile în zonă – au fost o emblemă locală decenii la rând, dar mulţi cultivatori s-au reprofilat în ultimii ani şi au început să-şi umple solariile sau serele cu flori.
Primarul oraşului, Bogdan Ban, a declarat marţi, pentru Agerpres, că zeci de cultivatori de flori au apărut, iar pentru a-i ajuta prin promovarea muncii lor, se va organiza un festival.
„Dacă la Macea există un festival al părădăicilor, am considerat că ar fi potrivit să facem la Curtici un festival al florilor, pentru că în ultimii zece ani au apărut multe afaceri în domeniu. Cultivatorii de tomate au întâmpinat greutăţi de-a lungul anilor, de la costuri mari la concurenţa produselor din import, aşa că unii au decis să se reprofileze. Astăzi avem zeci de cultivatori de flori, iar ei merită să fie sprijiniţi şi promovaţi”, a spus edilul.
El a precizat că noul festival, care speră să devină o tradiţie, este organizat în parteneriat cu mai multe primării din zonă, prin intermediul Grupului de Acţiune Locală „Microregiunea Văilor Crişurilor”.
„Bloom Fest” va fi organizat în perioada 24 – 25 aprilie, în centrul oraşului Curtici (vecinătatea Liceului „Ion Creangă”) şi sunt aşteptaţi vizitatori din tot judeţul Arad.
Conform organizatorilor, festivalul „este dedicat culorilor şi parfumurilor delicate”, dar, pe lângă expoziţia de flori, vor exista la vânzare şi produse locale, în timp ce pentru copii vor fi organizate spectacole şi activităţi interactive.
În a doua zi este programat şi un concert de muzică folk.
„Dorim să oferim o experienţă senzorială unică şi să sprijinim producătorii locali, oferindu-le platforma ideală pentru a-şi prezenta munca şi pasiunea. Vrem ca Festivalul Florilor de la Curtici să devină un magnet pentru iubitorii de frumos şi o adevărată expoziţie de culoare”, au transmis organizatorii pe reţelele sociale.
Cultivarea tomatelor la Curtici are o istorie de un secol şi jumătate. În anii ’80, localitatea a devenit un centru important de producţie şi export, iar în anii ’90 şi 2000 sute de localnici şi-au făcut în grădini solarii sau sere.
sursa: Agerpres
