Ziarul electronic al arădenilor

Festivitate de depunere a jurământului militar, la Penitenciarul Arad

În contextul promovării apartenenței sistemului penitenciar din România la valorile și rigorile sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate, din acest an se reia tradiția depunerii jurământului militar de către elevii Școlii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna.

Astfel, la sediul Penitenciarului Arad s-a desfășurat joi, 3 noiembrie 2022, un moment memorabil pentru elevii Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna – structura de învățâmânt Arad.

Astfel într-un cadru festiv, 60 de elevi (32 de băieți și 28 fete) care vor deprinde tainele muncii de penitenciar au depus Jurământul de credință față de țară, act individual, solemn, cu înaltă încărcătură patriotică şi civică,  legământ față de valorile sistemului administrației penitenciare, reprezentând baza dezvoltării unui spirit de loialitate, profesionalism  și respect față de lege.

Ceremonia a fost condusă de către directorul scolii, comisar șef de poliție penitenciară Vasile Scutaru, și de către comisar de poliție penitenciară Elvis Dobrescu, directorul unității-gazda evenimentului.

În cadrul festivității, directorul școlii a reamintit faptul că „una dintre valorile pe care se construiește patriotismul poporului român este sentimentul de apartenență la familia și neamul din care facem parte” și că jurământului militar este „legătura definitive și indestructibilă cu tot ceea ce reprezintă România: istoria sa cu valorile sale strămoșești, cu credința și jertfa înaintașilor noștri.”

„Depuneți azi jurământul în fața cadrelor didactice și înaintea părinților voștri care v-au sprijinit în decizia de a urma cursurile Școlii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna. Depuneți azi înaintea lui Dumnezeu jurământul că veți apăra Constituția, legea și țara pentru care au luptat și au murit secole de-a rîndul tineri ca voi”, a spus inspector de poliție  penitenciară Sergiu Marton, șeful structurii de învățământ Arad, a școlii.

La ceremonie au fost prezente oficialități județene, sefi de structuri din cadrul  Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate, întreaga ceremonie fiind  binecuvântată de către  Înaltpreasfințitul Părinte dr. Timotei Seviciu – Arhiepiscop al Aradului, iar ceremonialul s-a încheiat cu defilarea elevilor în acordurile muzicii militare și sub privirile emoționante ale întregii asistențe, în special ale părinților și rudelor tinerilor boboci.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Penitenciarul Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.