Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Festivalul de Literatură „Ștefan Aug. Doinaș”, ediția a IX-a, la Arad. PROGRAM

A IX-a ediție a Festivalului de Literatură „Ștefan Aug. Doinaș” SAD, 2023, se desfășoară la Arad, cu o temă actuală: Despre literatură, război și „limba moldovenească”.

Așa cum ne-a obișnuit, festivalul abordează în fiecare an un subiect important pentru public. Evenimentul nu se încadrează într-un tipar de gen, apartenență la anumite grupări literare, sau de generație, și nu este afiliat politic. Respectă criteriul etic și estetic, găzduind la fiecare ediție personalități culturale remarcabile din România sau străinătate, în memoria scriitorului arădean Ștefan Aug. Doinaș.

În noul și vechiul context cultural și geopolitic, România și Republica Moldova rămân apropiate în ciuda diversității etnice și lingvistice care o îmbogățește pe fiecare. Vorbim aceeași limbă română și avem o istorie comună, inclusiv cea a literaturii. Războiul din vecinătate este un factor tragic, îngrijorător, care provoacă dezechilibru întregii comunități internaționale, cu atât mai pronunțat Republicii Moldova și României. De curând, sintagma „limba română” a înlocuit-o pe cea de „limba moldovenească” în toate formulările: „limba oficială”, „limba de stat”, „limba maternă”, „limba noastră”, la toate nivelele instituțiilor din Republica Moldova, ceea ce necesită reveniri și lămuriri din partea specialiștilor.

În ediția a IX-a a festivalului SAD, invitați la Arad sunt: Vitalie Ciobanu, Nina Corcinschi, Maria Pilchin, Ivan Pilchin, Anda Vahnovan (Republica Moldova) și Alessandro Zuliani (Italia).

Programul festivalului este următorul:

20 aprilie 2023, 10.00 – 12.00 – Conferință, Primăria Municipiului Arad – Sala Ferdinand

20 aprilie 2023, 18.00 – 20.00 – Recital poetic și discuții, Casa Pianului, str. Episcopiei, 25, Arad

21 aprilie 2023, 11.00 – 12.30 – Masă rotundă – Aula Ștefan Cicio-Pop, Bdul. Revoluției, 94

Moderator: Lia Faur

Organizatori: Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad

Parteneri: Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, Institutul Limbii Române București, PEN Club România, Grupul pentru Inițiative Culturale.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Centrul Municipal de Cultură Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.