Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Festivalul de film documentar fARAD va celebra sportul, la ediţia din toamnă, inspirat de Olimpiadă

Cea de a XI-a ediţie a Festivalul internaţional de film documentar fARAD, care va avea loc în perioada 2 – 6 octombrie, va celebra sportul şi campionii, au anunţat organizatorii, care precizează că s-au inspirat din Olimpiada de la Paris.

Ca în fiecare an, publicul va fi invitat să participe la cinci zile de proiecţii, evenimente speciale şi întâlniri cu invitaţi din România şi din străinătate.

„Contextul internaţional este marcat, anul acesta, de două evenimente de amploare: Campionatul European de Fotbal UEFA şi Jocurile Olimpice şi Paralimpice de Vară de la Paris. Festivalul va celebra, de aceea, poveşti cinematografice despre sport (cu un focus special pe tenis). Importanţa stării de competiţie şi complexitatea destinului de campion, văzută pe peliculă, va compune seria de filme curatoriată de Dimitris Kerkinos”, informează organizatorii, printr-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, „fARAD.11 este inspirat de Jocurile celei de-a XXXIII-a Olimpiade de la Paris, privilegiind documentare care explorează artistic şi din multiple unghiuri universul sportiv, contribuind cu o altă perspectivă la ceea ce ar putea însemna cultura sportului pentru spectator”.

„Programul va include filme care evidenţiază spiritul sportiv prin eforturile celor care şi-au lăsat amprenta în categorii precum boxul, gimnastica, scrima, fotbalul, voleiul, dar şi în şah sau e-sport-uri, şi pune accent pe marile legende ale tenisului”, arată, în comunicat, directorul artistic al festivalului, Dimitris Kerkinos.

În deschiderea festivalului va fi proiectat documentarul Nasty, în regia lui Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu şi Tudor D. Popescu.

Directorul Centrului Municipal de Cultură Arad, Daniela Pădurean-Andreica, afirmă, în acelaşi comunicat: „Eveniment emblematic al municipalității arădene, festivalul fARAD, prin oferta sa variată, este un proiect de talie internațională, care vine în întâmpinarea celor mai exigente așteptări culturale ale comunității noastre”.

Şi la ediţia din această toamnă, va fi organizat Laboratorul fARAD, o componentă esenţială a festivalului, dedicată tinerilor documentarişti care au proiecte în lucru. Este un laborator creativ unic în România, parţial modelat după laboratoarele de la Sundance, Independent Filmmaker Project şi IDFA.

Iniţiat şi dezvoltat ca un eveniment dedicat educării prin imagine a publicului, dar şi revitalizării interesului pentru filmul de artă, Festivalul fARAD a fost lansat în 2014 la iniţiativa Corinei Şuteu, preşedintele festivalului, şi a Insula 42, în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură Arad.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.