O femeie în vârstă de 82 de ani a fost găsită decedată, sâmbătă, într-o anexă a gospodăriei sale care a fost distrusă de un incendiu, în oraşul Chişineu-Criş.
Pompierii au fost solicitați să intervină în jurul orei 13.15. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, la sosirea echipajelor de pompieri, „incendiul se manifesta violent în interiorul anexei“.
În apelul telefonic la 112 s-a făcut precizarea că este posibil ca în anexa respectivă, folosită şi ca locuinţă, să fie o persoană, dar şi butelii cu gaz.
„După localizarea incendiului şi pătrunderea pompierilor în interior, a fost găsită o victimă de sex feminin, în vârsta de 82 ani, decedată. Incendiul a fost stins după aproximativ o oră de intervenţie, fără a se propaga la alte imobile. În urma flăcărilor au ars două încăperi ale anexei şi bunurile aflate în interior pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi“, a informat ISU.
Pompierii nu au stabilit deocamdată cauza incendiului, urmând să facă cercetări.
foto: ISU Arad

