Ziarul electronic al arădenilor

Elevii şi preşcolarii, în vacanţa mare

Elevii şi preşcolarii au intrat vineri, după finalizarea cursurilor, în vacanţa mare, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Pentru prima oară, în acest an, ceremoniile de final de an şcolar au avut loc în condiţii speciale, având în vedere măsurile impuse de pandemia de coronavirus.

De altfel, elevii şi preşcolarii nu au mai intrat în sălile de curs de la mijlocul lunii martie, din cauza pandemiei de COVID-19.

În toată această perioadă, ei au desfăşurat lecţii online.

Materia neparcursă în acest an şcolar va fi recuperată în anul şcolar viitor, după cum anunţa ministrul Educaţiei, Monica Anisie.

În acest an, mediile sunt încheiate cu minimum două calificative sau note, aşa cum preciza, la sfârşitul lunii aprilie, ministrul Anisie, fără a se susţine teze.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, anul şcolar 2020 – 2021 ar urma să înceapă la mijlocul lunii septembrie, însă revenirea efectivă în sălile de clasă a elevilor şi preşcolarilor va fi decisă de autorităţi în funcţie de evoluţia pandemiei de coronavirus.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.