Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Elevi şi profesori din zone cu acces greu la spitale, pregătiţi să acorde primul ajutor

Sute de elevi şi profesori din zone cu acces greu la spitale, din judeţul Arad, sunt pregătiţi să acorde primul ajutor în cazul unor accidentări, în cadrul unei campanii derulate de Crucea Roşie, care se va încheia odată cu începerea vacanţei de vară.

Directorul filialei Arad a Crucii Roşii, Iudita Cuvineanu, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că în timp ce elevii sunt învăţaţi noţiuni elementare despre cum pot să ajute pe cineva care a suferit un accident, profesorii învaţă inclusiv manevra „Heimlich” – tehnica prin care se pot elibera căile respiratorii superioare atunci când sunt blocate de un corp străin, cum ar fi alimente.

„Pentru profesori, este foarte important să cunoască această tehnică, au existat tragedii, oameni care au murit pentru că s-au înecat cu mâncare. Profesorii sunt instruiţi să ofere prim-ajutor şi în cazul accidentării copiilor, pentru că se poate întâmpla mai ales la orele de sport”, a spus Cuvineanu.

Conform sursei citate, în programul de pregătire denumit „Fii salvatorul din comunitatea ta!” sunt incluşi aproximativ 500 de elevi şi 35 de profesori din comunele Vârfurile, Pleşcuţa, Gurahonţ şi Brazii, iar 350 de copii au fost deja instruiţi.

„Aceste zone au acces greu la spitale şi acordarea primului ajutor poate face diferenţa între viaţă şi moarte. De exemplu, la Gurahonţ este o şcoală mare, cu 600 de copii, dar cel mai apropiat spital este la Sebiş (circa 25 de kilometri – n.r.). De aceea, acest program îşi propune să aducă educaţia de prim-ajutor acolo unde este cea mai mare nevoie de ea”, a declarat reprezentanta Crucii Roşii.

Pregătirea se face cu 40 de voluntari, între care medici de urgenţe şi studenţi la medicină.

sursa: Agerpres

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.