Eclipsa parţială de soare va putea fi observată de către pasionaţi gratuit, miercuri seară, la Cetatea Şiriei, unde vor fi amplasate telescoape dotate cu filtre speciale, în cadrul unui eveniment organizat pentru public de Astroclub Galaxis Arad.
Organizatorul evenimentului, Armand Popa, a declarat marţi, pentru Agerpres, că platoul situat la o altitudine de aproximativ 500 de metri este ideal pentru observarea eclipsei spre apus, fiind lipsit de obstacole vizuale.
Acoperirea discului solar va fi de aproximativ 40% în acel punct, în timp ce în vestul ţării va fi de 30 – 35%, în funcţie de locul din care se va face observarea.
„Este un eveniment pe care îl organizăm pentru public, vom aduce mai multe telescoape şi filtre speciale pentru observarea eclipsei parţiale. Fiind o altitudine mai mare, se va putea observa o acoperire a discului solar de aproximativ 40%”, a declarat reprezentatul Astroclub Galaxis.
Publicul este invitat să ajungă în vârful dealului, lângă Cetatea Şiria, în jurul orei 20.00, eclipsa urmând să înceapă la ora 20.24.
Apusul va avea începe la 20.49, dar cei prezenţi sunt invitaţi să rămână după acest moment pentru alte observaţii astronomice, cum ar fi curentul de meteori Perseide.
Cei care vor să rămână la observaţiile din timpul nopţii ar trebui să aibă la ei o pătură, haine mai groase şi, eventual, scaune pliante.
sursa: Agerpres
