Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Douăzeci de biciclete şi o trotinetă electrică fără documente, descoperite de poliţiştii de frontieră

Douăzeci de biciclete, dintre care 15 electrice, precum şi o trotinetă electrică, evaluate la aproximativ 475.000 de lei, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră din judeţul Arad, în urma unui control efectuat asupra unui autoturism condus de un cetăţean român în vârstă de 25 de ani, a informat Poliţia de Frontieră.

Bărbatul nu a putut prezenta documente justificative pentru bunurile depistate de poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, existând suspiciuni că acestea ar fi fost furate.

„În data de 27 octombrie 2025, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii şi nesistematice pe căile de comunicaţie din apropierea frontierei. În cadrul acestora, a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetăţean român, în vârstă de 25 de ani. În urma efectuării controlului asupra mijlocului de transport, colegii noştri au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, 20 de biciclete (dintre care 15 electrice) şi o trotinetă electrică, bunuri pentru care şoferul nu a putut prezenta documente de provenienţă”, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.

Bunurile, în valoare de aproximativ 475.000 de lei, au fost ridicate, iar persoana a fost condusă la sediul instituţiei pentru efectuarea cercetărilor.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun, arată sursa citată.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.