Un cutremur de suprafață cu magnitudinea 3,2 pe scara Richter a fost înregistrat, luni, în județul Arad.
Conform Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a fost înregistrat la ora ora 21.35, la o adâncime de 2 kilometri, fiind localizat în zona Gurba – Șicula – Ineu (lat. 46.4532°N; lon. 21.8041°E).
Cutremurele sunt fenomene naturale cauzate de eliberarea de energie în interiorul Pământului în urma fracturării rocilor supuse tensiunilor acumulate.
Cutremurele din România de origine tectonică se produc de-a lungul unor falii crustale (situate la adâncimi <60 km) sau la adâncimi intermediare (aproximativ între 60 și 200 km adâncime).
Magnitudinea (M) unui cutremur este o mărime adimensională ce caracterizează energia eliberată în focarul unui cutremur sub formă de unde seismic.