Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 3 – 16 martie 2025.
În Banat, temperatura maximă a aerului va crește treptat în prima săptămână, pornind de la o medie de 11 grade, în data de 3 martie, până spre valori în jurul a 20 de grade, în perioada 7-10 martie.
După aceasta, maximele termice vor scădea de la o zi la alta, astfel încât, mediat, se vor înregistra aproximativ 13 grade, în ultimele trei zile analizate (14-16 martie).
Pe de altă parte, media minimelor din timpul nopților va fi negativă în primele trei zile (fiind cuprinsă între -3 și -1 grad), apoi va crește treptat până spre 8 grade (11 martie).
Ulterior, se poate observa scăderea temperaturilor minime, astfel încât, la finalul celei de-a doua săptămâni, media acestora se va situa în jurul valorii de 1 grad (16 martie).
Nu vor fi precipitații în prima săptămână de referință, însă probabilitatea de apariție a acestora va crește începând cu data de 10 martie.
În Crișana, în prima săptămână de analiză, media temperaturilor maxime va crește semnificativ, astfel că, în perioada 7-10 martie, se va atinge o valoare de aproximativ 20 de grade.
Ulterior, se poate observa o scădere a temperaturilor din timpul zilei până în jurul unei valori medii de 12 grade, la sfârșitul celei de-a doua săptămâni de referință. Dacă se face raportare la media temperaturilor nocturne, se remarcă creșterea treptată a acesteia, pornind de la -3 grade (3-4 martie) și ajungând până spre 7 grade (11-12 martie).
În schimb, se poate identifica o scădere treptată a minimelor termice începând cu data de 13 martie, până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni analizate, când se va înregistra o medie regională de 1 grad.
Nu vor fi precipitații până în jurul datei de 10 martie, însă ulterior va crește probabilitatea de apariție a acestora.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.