Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 31 august – 13 septembrie 2026.
În Banat, în prima zi media temperaturilor maxime va fi de 35 de grade, apoi va scădea până spre 30…31 de grade, valori ce se vor menține în primele patru zile ale lunii septembrie.
Ulterior, se poate observa o creștere semnificativă a maximelor termice, astfel că, media acestora va fi de 34 de grade, între 5 și 8 septembrie. În ultima parte a perioadei analizate, media temperaturilor din timpul zilei va scădea, astfel că la finalul celei de-a doua săptămâni va atinge 30 de grade.
În ceea ce privește media minimelor termice, aceasta va fi mai mare în ziua de 1 septembrie, când va fi de 19 grade, apoi va scădea spre 14…15 grade, între 2 și 5 septembrie.
În a doua jumătate a intervalului de analiză se poate remarca faptul că media temperaturilor minime nu va avea variații notabile și va fi de 14…16 grade.
Va ploua în primele două zile, apoi probabilitatea de ploaie va fi redusă.
În Crișana, la începutul intervalului de referință media maximelor termice va fi de 35 de grade, apoi va scădea până la 30…31 de grade, în perioada 1-4 septembrie, după care se poate identifica o creștere a temperaturilor diurne, astfel încât media acestora va fi de 34 de grade, în zilele de 5, 6 și 7 septembrie.
Tendința pentru cea de-a doua săptămână indică o scădere treptată a mediei temperaturilor maxime, atingând valoarea de 28 de grade în ultima zi de anticipație.
Dacă se face raportare la media temperaturilor din timpul nopții, aceasta va porni de la 15 grade, în prima zi, apoi va fi în creștere până la 18 grade, în a doua zi, după care se remarcă scăderea și menținerea în jurul valorii de 14 grade, în perioada 2-4 septembrie.
Ulterior, media minimelor termice va crește ușor și va atinge 16 grade, în data de 6 septembrie, apoi va scădea treptat până spre sfârșitul intervalului analizat, fiind în jurul a 14 grade.
Vor fi averse în primele două zile, apoi probabilitatea de ploaie va fi redusă.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
