Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 16 – 29 septembrie 2024.
În Banat, intervalul va debuta cu o vreme rece pentru mijlocul lunii septembrie, media regională a temperaturilor maxime urmând a fi de 16 grade.
Încălzirea se va resimți în întreaga regiune încă din 17 septembrie, când sunt estimate maxime de 23…24 de grade, valori medii ce se vor menține fără variații importante până spre finalul lunii.
În unele zile sunt estimate valori chiar mai ridicate, spre o medie zilnică de 25…26 de grade. Rece va fi și în primele nopți, când media temperaturilor minime va fi de 6…7 grade, apoi pentru restul intervalului sunt estimate valori cuprinse între 9 și 12 grade.
În 16 septembrie va continua să plouă pe arii extinse, apoi ameliorarea va fi semnificativă, iar ploile vor mai fi posibile doar izolat. Următorul interval probabil cu ploi este între 25 și 28 septembrie.
În Crișana, vremea va fi rece în prima zi, când media temperaturilor maxime va fi de 17 grade.
Încălzirea se va resimți în întreaga regiune, încă din a doua zi (marți 17 septembrie), când sunt estimate maxime de 22…23 de grade. În perioada 18 – 25 septembrie, media zilnică a temperaturilor maxime va fi de 24…25 de grade, iar ulterior spre finalul lunii este posibilă o scădere ușoară, până spre 22…23 de grade.
Rece pentru această dată va fi și în primele nopți din interval, când media temperaturilor minime va fi de 6…8 grade. Pentru restul intervalului sunt estimate valori termice minime cuprinse între 9 și 12 grade.
În 16 septembrie va continua să plouă pe arii extinse, apoi ameliorarea va fi semnificativă. Următorul interval probabil cu ploi este estimat între 25 și 28 septembrie.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.