Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 9 – 22 mai 2022.
În Banat, după o zi (cea de 10 mai) în care valorile termice se vor situa în jurul celor normale, respectiv maxime de 21…23 de grade şi minime de 8…10 grade, mediat regional, vremea se va încălzi treptat, dar semnificativ, astfel că în 12 şi 13 mai temperatura aerului va atinge la amiază 28…30 de grade, iar în timpul nopţilor vor fi 12…15 grade.
Ulterior vremea se va răcori; în perioada 16 – 18 mai vor fi valori apropiate de normal ziua, cu 20…23 de grade, dar sub cele caracteristice perioadei în timpul nopţilor, când se vor înregistra 5…10 grade, iar în celelalte zile va fi uşor mai cald decât în mod obişnuit (în medie maxime termice de 25…27 de grade şi minime de 10…13 grade).
În data de 10 mai, local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică mai accentuată.
După data de 14 mai, averse vor fi posibile în orele după-amiezilor şi cu probabilitate mai mare în zonele deluroase, astfel că perioada va fi caracterizată de un regim pluviometric deficitar.
În Crișana, în data de 10 mai, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale, cu maxime de 20…22 de grade şi minime de 8…10 grade, mediat regional, apoi vremea se va încălzi apreciabil, astfel că în 12 şi 13 mai temperatura aerului va atinge la amiază 26…29 de grade, iar în timpul nopţilor vor fi 12…15 grade.
Ulterior vremea se va răcori; în intervalul 16-18 mai nopţile vor fi mai reci decât în mod obişnuit, cu 5…9 grade, iar ziua se vor înregistra valori apropiate de cele caracteristice perioadei (20…23 de grade), totuşi în celelalte zile va fi uşor mai cald decât normal (în medie maxime termice de 24…26 de grade şi minime de 9…13 grade).
În zilele de 9 şi 10 mai, local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică mai accentuată.
După data de 14 mai, averse vor fi posibile în orele după-amiezilor şi cu probabilitate mai mare în zonele deluroase, astfel că perioada va fi caracterizată de un regim pluviometric deficitar.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.