Ziarul electronic al arădenilor

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 19 iulie – 1 august 2021.

În Banat, pe aproape întreg parcursul primei săptămâni a intervalului de prognoză, media temperaturilor maxime se va situa între 26 și 29 de grade, cu cele mai scăzute valori în jurul datei de 21 iulie, iar a celor minime va fi în scădere de la 20 de grade în prima noapte, spre 14 grade în dimineața zilei de 22 iulie.

În cea de a doua săptămână, regimul termic va marca o creștere, vremea va redeveni călduroasă, vor fi valori diurne, în medie, de 31…34 de grade, în timp ce temperaturile minime nu vor mai avea variații semnificative și se vor situa în jurul a 17…18 grade.

Probabilitatea pentru averse pe arii extinse și însemnate cantitativ va fi ridicată pe 19 și 20 iulie, apoi se va reduce semnificativ și abia după data de 28 iulie, pe alocuri, mai pot fi ploi de scurtă durată.

În Crișana, temperatura aerului va fi în scădere la începutul intervalului de prognoză, de la 29 de grade în prima zi, spre 26 de grade pe 21 iulie, apoi va marca o creștere treptată, iar la finalul primei săptămâni se vor înregistra aproximativ 31 de grade, în medie regională.

Temperaturile minime vor avea o evoluție asemănătoare, media valorilor nocturne va fi în scădere de la 19 grade la început, până la 13…14 grade în jurul datei de 22 iulie, apoi va crește treptat, spre 15…16 grade la finalul primei săptămâni.

În decursul celei de a doua săptămâni, regimul termic nu va mai avea variații importante, astfel încât media maximelor se va situa între 30 și 32 de grade, iar a minimelor nocturne va fi de 17 grade.

În primele două zile ale intervalului de prognoză, pe arii extinse vor fi averse importante cantitativ, apoi probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va crește abia după data de 28 iulie.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.