Ziarul electronic al arădenilor

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 31 mai – 13 iunie 2021.

În Banat, primele zile ale intervalului de prognoză vor fi caracterizate de o vreme răcoroasă pentru această perioadă, astfel încât vor fi temperaturi maxime de aproximativ 18 grade și minime de 8 grade, în medie regională.

Dar, începând cu data de 2 iunie, vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel încât, în intervalul 5 – 13 iunie, media maximelor termice va fi de 25…26 de grade, iar a celor minime va fi de 13 grade, valori normale pentru acestă perioadă.

Ploi pe arii mai extinse se vor semnala pe 31 mai și 1 iunie, precum și în intervalul 6 – 13 iunie.

În Crișana, intervalul de prognoză va debuta cu o vreme răcoroasă, iar regimul termic va fi caracterizat prin temperaturi diurne de 17…19 grade și nocturne de 7…8 grade, în medie, între 31 mai și 2 iunie.

Ulterior, va avea loc o încălzire treptată a vremii, care va deveni normală sub aspect termic în intervalul 6 – 13 iunie, când se vor înregistra maxime termice de 24…25 de grade și minime de 12…13 grade.

Temporar va ploua aproape pe tot parcursul intervalului de două săptămâni al prognozei, dar ploile se vor semnala pe arii mai extinse și vor fi mai importante cantitativ în jurul datei de 31 mai, precum și între 8 și 13 iunie.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.