Ziarul electronic al arădenilor

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 9 22 septembrie 2019.

În Banat, în prima săptămână, vreme va fi caldă, astfel încât, cu mici variații, media maximelor se va menține în jurul valorii de 28 de grade până în data de 14 septembrie.

În 15 și 16 septembrie va fi o răcire, astfel că media maximelor va scădea, apoi va crește ușor și treptat până la sfârșitul celei de a doua săptămâni, când se va ajunge la o medie de 24…25 de grade.

Media minimelor termice va scădea în prima zi de la 17 grade până în jurul a 14 grade, valoare ce se va menține până pe 14 septembrie. Apoi se va produce o nouă scădere, în 16 și 17 septembrie spre 8 grade, ulterior urmând o creștere ușoară și treptată până la finalul intervalului de prognoză, spre 11 grade.

Probabilitatea de apariție a ploilor, izolat însemnate cantitativ va fi ridicată în intervalele 9 – 10 și 14 – 17 septembrie.

În Crișana, vremea va fi caldă în prima săptămână, astfel că temperaturile maxime vor crește ușor, de la o medie în jur de 26 de grade, în primele două zile, spre 28 de grade în data de 11 septembrie, urmând ca până în 14 septembrie să oscileze în jurul a 27 de grade. În 15 și 16 septembrie va fi o răcire, astfel că media maximelor va fi în scădere, apoi va crește ușor și treptat până la sfârșitul celei de a doua săptămâni de prognoză, când se va ajunge la o medie în jur de 24 de grade.

Media minimelor termice va scădea în primele două zile de la 16 grade până în jurul a 13 grade, valoare ce se va menține până spre sfârșitul săptămânii. Se va produce o nouă scădere, în 15 și 16 septembrie, spre 7 grade, ulterior această medie urmând să crească treptat, până la finalul intervalului, spre 10 grade.

Probabilitatea de apariție a ploilor, izolat însemnate cantitativ va fi mai ridicată în intervalele 9-10, 12-13 și 14-17 septembrie.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.