Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 15 – 28 iulie 2019.
În Banat, vremea se va încălzi treptat în prima săptămână de prognoză, astfel încât maximele vor porni de la medii de 24 de grade și vor ajunge, în weekend, la 33 de grade.
În intervalul următor nu vor fi variații semnificative, vremea se va menține călduroasă, cu maxime ce se vor situa, în medie, între 30 și 32 de grade.
Minimele vor urma aproape același traseu, vor crește până în data de 23 iulie la valori de 17…18 grade, apoi nu vor mai avea diferențe majore.
Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi mai ridicată după data de 24 iulie.
În Crișana, vremea va fi răcoroasă în primele zile din interval, cu medii ale temperaturilor maxime între 24 și 28 de grade.
În weekend acestea vor marca o creștere, astfel că vor atinge 30…32 de grade, caracterizând o vreme călduroasă și se vor menține în jurul acestor valori până la sfârșitul intervalului.
Minimele vor avea valori în medie de 11…12 grade până în data de 20 iulie, apoi vor crește spre 16…17 grade și nu vor mai varia semnificativ.
Temporar vor fi manifestări ale instabilității atmosferice, mai frecvente și pe arii mai extinse în intervalul 23 – 28 iulie.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
