Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Controale la proprietarii terenurilor care nu au curățat ambrozia, în municipiul Arad

Începând cu data de 1 iulie 2022, polițiștii locali cu atribuții de Protecția Mediului vor verifica pe teren modul în care au fost duse la îndeplinire măsurile de combatere a ambroziei de cãtre persoanele fizice și juridice somate în perioada mai – iunie, precum și de cãtre cele identificate ulterior termenului legal de emitere a somațiilor.

Ambrozia – planta toxică ce poate fi un real pericol pentru persoanele alergice, fiind capabilă să dea simptome de rinoconjunctivită alergică și astm: strănut, prurit nazal, obstrucție nazală, secreții nazale apoase, prurit ocular, congestie oculară, lăcrimare, episoade de tuse, dificultate în respirație sau wheezing (respirație șuierătoare).

Legislația consacrată: Legea 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia și HGR nr.707/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia.

Conform legislației invocate:

proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia, denumită ştiinţific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea instalării şi răspândirii vegetaţiei invazive şi eliminarea ei în cazul prezenţei pe terenurile intravilane sau extravilane;

în scopul distrugerii buruienii ambrozia şi al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole vor desfăşura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice. Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii ambrozia;

beneficiarii lucrărilor de construcţii au obligaţia ca pe terenurile afectate de lucrări să ia măsurile necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii buruienii ambrozia.

Nerespectarea normelor legale de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Direcția Generală Poliția Locală Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.