Ziarul electronic al arădenilor

Concert în aer liber în Parcul „Mihai Eminescu“ din Arad

Un concert în aer liber va fi organizat în Parcul „Mihai Eminescu“ din municipiul Arad, iar organizatorii evenimentului propun spectatorilor „un moment muzical  care să inspire emoţie și reflecţie şi să comunice armonie și relaxare“.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului, cu sprijinul Filarmonicii de Stat, începând cu ora 20.00, în zona din Parcul „Mihai Eminescu“ amenajată recent, cunoscută sub numele „la băncuțe“.

„Organizatorii propun publicului un moment muzical care să inspire emoţie și reflecţie şi să comunice armonie și relaxare. Ne propunem să oferim arădenilor momente frumoase, în seri de vară. Vineri, soliștii Filarmonicii arădene vor susține un program muzical de divertisment, de aproximativ jumătate de oră. Este bine știut că, dintotdeauna, Parcul «Eminescu» a fost un punct de întâlnire al melomanilor arădeni, care veneau aici pentru a se bucura de concertele de pe esplanadă. Prin această inițiativă încercăm se recreăm atmosfera de odinioară, prin organizarea săptămânală a unor întâlniri muzicale de acest fel”, a afirmat Lazăr Faur, viceprimar al municipiului Arad.

Directorul Filarmonicii, Doru Orban, a spus că „este un eveniment deosebit care onorează Filarmonica arădeană“.

„Vom pregăti un program de divertisment adaptat acestui gen de întâlniri în aer liber. Invităm așadar publicul meloman în Parcul «Eminescu», «la băncuțe»”, a spus  Doru Orban

Accesul publicului la eveniment este gratuit.

„Evenimentul se va desfășura cu respectarea tuturor măsurilor instituite la  nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID-19“, a informat Primăria Municipiului Arad.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.