Consiliul Judeţean (CJ) Arad a predat unor primării, joi, şase noi microbuze şcolare electrice cumpărate cu fonduri economisite anul trecut, când au mai fost achiziţionate 17 vehicule din acelaşi model, însă acum preţul a fost de aproximativ 120.000 de euro bucata, faţă de 200.000 de euro în urmă cu un an.
Predarea cheilor microbuzelor şcolare a avut loc într-o conferinţă de presă, la care au fost invitaţi şi primarii comunelor beneficiare.
Reprezentanţii CJ Arad au precizat că cele şase vehicule au fost cumpărate cu fonduri economisite în programul de achiziţie de anul trecut. Atunci a fost disponibil un buget de aproximativ 5.000.000 de euro pentru 17 microbuze electrice, dar s-au economisit circa 800.000 de euro.
„Am reuşit, în urma procedurii de achiziţie, să realizăm o economie de aproape patru milioane de lei. Aceşti bani nu s-au pierdut, ci au fost reinvestiţi în beneficiul comunităţilor arădene. Astăzi predăm alte şase microbuze electrice primăriilor din Şimand, Sintea Mare, Vinga, Vladimirescu, Zădăreni şi Zerind, extinzând astfel reţeaua de transport şcolar modern din judeţul Arad”, a declarat preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca.
Cele şase noi microbuze au fost mai ieftine cu 80.000 de euro bucata faţă de anul trecut, deşi modelul este acelaşi.
Referitor la această situaţie, reprezentanţii instituţiei au precizat că preţul a rezultat în urma licitaţiei publice.
În iulie 2025, CJA a distribuit cele 17 microbuze în Pecica, Pilu, Cermei, Şilindia, Archiş, Bocsig, Curtici, Sebiş, Hăşmaş, Cărand, Păuliş, Beliu, Lipova, Conop, Nădlac, Ineu şi Şagu. Vehiculele fuseseră cumpărate prin finanţare obţinută de la Administraţia Fondului pentru Mediu.
Alte 33 de microbuze şcolare electrice, dar cu finanţare prin PNRR, au fost achiziţionate de CJ Arad în 2024, iar atunci preţul a fost de 181.000 de euro pe bucată.

Cel mai corupt oras pnl din Romania ! … La puscarie !