Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Cinci ambulanțe SMURD noi, în dotarea ISU Arad

Parcul auto al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad a fost suplimentat cu cinci noi ambulanțe SMURD destinate îmbunătățirii serviciilor medicale de urgență, astfel:

O ambulanță de tip C (terapie intensivă mobilă), destinată intervențiilor complexe și transportului pacienților în stare critică, care dispune, printre altele, de un sistem automat de resuscitare ce realizează compresii toracice continue, constante și de calitate.

Dispozitivul se montează în câteva secunde, funcționează și în timpul transportului și poate fi utilizat inclusiv la copiii de peste 8 ani.

Ambulanța este dotată și cu un aparat de dezinfecție prin ozonificarea cabinei medicale, precum și cu un sistem de telemedicină care permite transmiterea imaginilor și a datelor medicale în timp real către dispeceratul integrat.

Patru ambulanțe de tip B, pentru acordarea primului ajutor calificat și transport medical asistat. Acestea sunt dotate cu defibrilatoare semiautomate, ventilatoare portabile, aspiratoare medicale, seturi complete pentru imobilizare și monitorizare, precum și sisteme avansate de comunicații.

Ambulanțele de tip B vor fi operaționalizate la punctele de lucru Curtici și Nădlac, precum și la Garda de Intervenție Chișineu-Criș și Detașamentul Sebiș. Ambulanța de tip C va fi încadrată la Detașamentul de Pompieri Arad.

Primirea acestor autospeciale reprezintă un pas important pentru creșterea capacității de intervenție a inspectoratului și permite oferirea serviciilor medicale de urgență la un standard ridicat.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de ISU Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.