Preşedintele de onoare al Universităţii Craiova, Sorin Cârţu, a declarat, miercuri, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, după tragerea la sorţi a ţintarului Superligii, că echipa antrenată de Mirel Rădoi are un start dificil de campionat şi că speră să fie pregătită.
„În orice caz, avem un început greu, zic eu. Prezenţa mea aici nu a fost cu multă şansă, pentru că începem pe un teren foarte greu. În general, la Arad, pentru a obţine puncte, orice echipă joacă acolo, este dificil. Apoi urmează o etapă cu FC Argeş şi încă două celelalte două cu competitoare din cupele europene, una cu ‘U’ Cluj şi apoi cu CFR. Aşa că avem un început dificil şi trebuie să luăm în calcul acest lucru şi sper să fim pregătiţi”, a declarat Cârţu.
Universitatea Craiova va întâlni formaţia UTA Arad, în deplasare, în prima etapă a Superligii naţionale, care va debuta în weekendul 12 – 13 iulie, potrivit tragerii la sorţi efectuate, miercuri, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal.
Superliga. A fost stabilit programul sezonului regulat 2025 – 2026
